Tags: Celelalte Cuvinte, muzica, concert, Preoteasa
E miercuri si, dupa ani de zile, formatia Celelalte Cuvinte concerteaza in Bucuresti. La ora 21.00, in Preoteasa. Unde altundeva? Si chiar daca iubitei noastre Preoteasa (unde am vazut Titanicul prin 1999) ii spune, mai nou, Silver Church, aerul de studentie a ramas acelasi.
Ii pandesc pe Celelalte Cuvinte de 15 ani. De cate ori au venit in Bucuresti s-a intamplat ceva: fie am fost plecat din tara, fie am avut vreun examen, fie am fost prins cu vreun seminar. Cert este ca nu i-am vazut niciodata live. Si asta in ciuda faptului ca CD-ul Vinil, original, s-a gasit intotdeauna la loc de cinste in torpedoul masinii mele.
Ne plac anumite formatii, anumite cantece, pentru ca ne aduc aminte de ceva placut. Mie Celelalte Cuvinte mi-aduce aminte de o perioada grea din viata mea. Perioada liceului. O perioada in care am invatat mult si multe, in care am beneficiat de experienta unei rude care trecuse deja de perioada studentiei. Marian mi-a aratat ca exista si alti cantareti in afara de Dr. Alban si DJ Bobo. Sa nu radeti, melodia "It's my life" a rupt toate topurile prin 91-92, inclusiv din Statele Unite ale Americii. Tot cu Marian, prin 87-88, trageam casete cu muzica rock data pe un post FM din Silistra. Ce vremuri! Ce rock!
Am terminat liceul cu "Daca vrei", "Iarba prin par", "La ceas tarziu", "In zori de zi" si "Fantana parasita". Si acum, cand ascult vocea lui Pittis, Dumnezeu sa-l ierte, ma furnica sira spinarii. Incep ca nostalgicii comunismului: ce muzica se facea pe vremuri, domnule!
Asadar, concert Celelalte Cuvinte. Promovat intens de Rock FM. Prind mesajul si ma duc direct la sediul Eventim. Fete simpatice, zambarete. Il sun pe Marian: "Vii la Celelalte Cuvinte?". Raspunsul e scurt: "Ia-mi doua bilete !". Il sun pe Alex (www.alexdinu.ro ). Acelasi raspuns ferm, acelasi numar de bilete . Le iau si ma urc in masina. Ma uit la bilete cu emotia copilului care pleaca prima data in tabara. Hmm, ce chestie! Ma duc sa ma intalnesc cu adolescenta.
Dar pana sa ma intalnesc cu adolescenta, se iveste o deplasare in Moldova. Fireste, trebuia sa fie prin noiembrie, insa cand e sa ai ghinion, ai... Concertul e la 21.00. Am aranjat cu un bun prieten sa fie babysitter pentru 2 ore. E 16.00 si eu sunt la discutii in Moinesti. Fonduri, proiecte, bani, UE, project management, consultanta. Afara ninge ca in poeziile lui Alecsandri. Un partener de discutie imi spune ca nu i-a placut niciodata vocea soilistului de la Celelalte Cuvinte. E fan Phoenix. Hmm, se leaga de familia mea, cum ar spune Gigi Becali. Calin Pop are una din cele mai originale voci din rock-ul romanesc. Asta nu inseamna ca Nicu Covaci si Baniciu sunt de lepadat. In fine, urcam in masina. E o ceata de-ti vine sa reciti: "Ce ceata deasa / Vai ce ceata deasa / Nu mai cunoastem drumul catre casa!". Soferul se pricepe. Trecem de Focsani. O sunt pe sotie sa-mi pregateasca pantalonii de piele. In masina oamenii incep sa zambeasca si sa se uite la mine chioras. De fapt, nu am avut niciodata pantaloni de piele... Si nici nu cred ca-mi voi lua de acum incolo. Este trecut de 20.00 si am ajuns la Buzau. Pit-stop. Sunt consolat. Asa a fost sa fie. Nu am nici de aceasta data sansa sa-i vad live. La 21.20 intram in Bucuresti. Ma suna Alex: "Inca n-a inceput!". Incerc o gluma: "Zi-le sa nu inceapa fara mine!". Ma suna sotia: "Mai mergem?". Urlu in receptor: "Da!". Soferul e crispat. Are un microbuz cu care face slalom printre Matizuri si Fiaturi 500. La 22.15 ajung acasa. Las bagajul, ii dau lui Vlad masina promisa la plecare si iau sotia. De acasa pana la Preoteasa e mai putin de un kilometru. La 22.35 suntem in sala.
E plin de studenti si de... parinti de studenti. Nu ai loc sa arunci o moneda de 50 de bani. Cred ca sunt peste 30 de grade (afara sunt -5) si se fumeaza in draci. Am gatul prastie dupa ce am vorbit ore intregi in deplasare, pe fondul unei raceli care nu-mi da pace de o luna. Incerc sa respir doar strictul necesar. Oricum, mi s-a taiat respiratia... Dam din coate si ajungem relativ aproape de scena. Ascult o melodie, doua, trei, patru. Si am o revelatie: ii cunosc pe oamenii de pe scena, le stiu fiecare acord de chitara, fiecare inlexiune a vocii, fiecare bataie in toba mare. Imi dau lacrimile si sunt trasportat cu 20 de ani in urma. I-am vazut. Spectatorii striga precum intr-un ritual tribal, pierduti in jungla Amazoniana: "Cuvinte! Cuvinte! Cuvinte!"
Sotia ma trezeste din reverie, la pauza. Este 23.10. "Mergem? Trebuie sa-l culcam pe Vlad." "Mergem." Imi era suficient sa ascult o singura nota, sa-l vad pe Calin Pop rostind un singur cuvant. Doream doar sa transpun in realitate o muzica superba ce se aude de ani de pe un CD anost, fara viata. Ajungem acasa si-l iau pe Vlad in brate. Realizez ca el ii va vedea pe Celelalte Cuvinte doar pe DVD sau Youtube. Pacat.
La inceput a fost cuvantul. De fapt, au fost primele cuvinte. Apoi au aparut celelalte. Celelalte Cuvinte. Si viata a devenit mai frumoasa. A capatat sens. Multumesc.
Sursa: www.campeanu.ro
