Tags: rai, Xibalba, taramul nemuririi, oras
Sunt pe drum. Dupa luni petrecute in birou, sub lumina artificiala, sunt pe drum.
Ascult "Xibalba", melodie compusa de Clint Mansell pentru coloana sonora a filmului "Fantana" (2006). Darren Aronofsky nu e un regizor atat de cunoscut. Pana cand iti amintesti "Recviem pentru un vis" si "Pi".
Xibalba reprezenta lumea de dincolo in mitologia mayasa. Taramul nemuririi, locul unde sufletele mergeau sa renasca. Calatoria spre el era plina de neprevazut, de pericole... o aventura. Din punct de vedere astronomic, Xibalba este, de fapt, Nebuloasa Orion.
Ma indrept spre oras. Mi-era dor... demiscare, de vant, de culorile calde ca mierea ale inserarii, de masinile care trec in viteza, de sagetile albe de pe asfalt si de cer. Cerul imens de deasupra mea.
Vad un cal, pe campia intinsa. Apoi case si oameni pe care ii surprind in diferite actiuni. Un lac cu lebede! Ma intreb cum e posibila minunea. Nu trebuie. Un rau. Nu stiu ce rau... nu stau bine la asta (cultura generala). Niste siluete, umbre... sunt copaci.
Se intuneca, usor.
Mai devreme am vazut "Raiul". Numesc asa acel "ceva" pe care nu-l prea poti descrie sau fotografia, daca este vorba despre o imagine. Mana iti fuge, instinctiv, catre telefon sau aparatul de fotografiat. Nu poti sa-l imortalizezi. Orice incercare de reproducere este inutila. Iti dai seama repede si renunti. Te relaxezi si privesti. E momentul.
In seara aceasta a fost o imagine a cerului. Soare, la apus. Un cerc perfect. Nori, joc de umbre, nuante, linii...
Ma uit la ceas. Descopar ca am privit in jur de douazeci de minute aproape acelasi lucru si mi s-a parut ca a trecut doar o clipa. Asadar, timpul se comprima. Ba chiar dispare.
Scot pixul din geanta, de nenumarate ori, si notez. Ideile curg. Voi scrie despre... despre... despre... se formeaza o lista. Oamenii din autobuz ma privesc (sau nu) intrebator. Asa cum i-am privit si eu, altadata. Un "secret": mi s-a intamplat sa fac ceea ce consideram nefiresc sau gresit in ceea ce priveste comportamentul altora.
Imi aduc aminte de un proverb mayas care mi-a placut foarte mult. Imi aduc aminte de astri, de minunile lumii si de echilibrul natural. Sunt in siguranta. Nimic nu e pierdut. Drumul curge sub roti, un drum pe care-l stiu foarte bine, din care fac parte. Sau invers.
Luminile orasului apar... calatoria e aproape de sfarsit.
Va urma?
Carmen Iordan
