Tags: medalia de onoare, victor rebengiuc, ion iliescu, principii, iertare
Dintre toate puterile pe care ni le-a dat Dumnezeu, de departe, cea mai importanta este puterea de a ierta. Din nefericire, de prea multe ori uitam ca avem acest har si ne incapatanam sa ramanem inchisi intr-o ura eterna. O ura penibila, de ale carei origini ne aducem aminte tot mai greu. In final, ramanem cantonati intr-un spatiu ireal, unde nu lasam pe nimeni sa patrunda. Suntem nefericiti, dar atunci cand suntem intrebati de ce, raspundem cu mandrie: "pentru ca eu am principii. Acolo unde am scuipat, nu mai pup."
Ii respect pe oamenii cu principii. Consider ca ei echilibreaza balanta vietii, atarnand greu in lupta cu oamenii fara principii. Cei care sunt in stare sa-i fure bucata de paine din mana unui copil flamand. Insa la mijloc, intre cele doua "partide", se afla partidul nostru, al celor multi. Nu suntem nici liberali, nici comunisti, nici socialisti si nici democrati. Cu atat mai putin conservatori. Suntem doar niste oameni simpli, niste supravietuitori. Niste oameni care-si cauta echilibrul si care admit ca Dumnezeu nu ne-a facut perfecti. Ca un cuvant urat este rostit intr-un context, ca o afirmatie facuta la suparare nu este neaparat adevarata. Si trecem peste tot si toate cu eleganta. Cu superioritate. Pentru ca, asa cum spuneam, puterea cea mai importanta este puterea de a ierta.
Am vazut, cu cateva minute inainte de a scrie acest editorial, un promo al filmului Medalia de Onoare. Cum am primit frumoasa misiune de a scrie editorialele politice in noul format al proiectului nostru de suflet "e-@ltfel Romania", eram in cautare de subiecte. Vazandu-l pe Rebengiuc intr-un rol imens (ca toate rolurile vietii sale), am avut o revelatie: nici ca se putea un editorial mai bun pentru un nou inceput decat "Medialia de onoare". Un film in care marele Victor Rebegiuc joaca alaturi de fostul presedinte Ion Iliescu. De fapt, ca sa respect adevarul, Ion Iliescu are o aparitie fulgeratoare in filmul lui Rebengiuc. Suficient insa, pentru oamenii de marketing, sa traga rapid cateva postere uriase, cu cei doi, zambind catre public. Si indemnandu-l sa mearga la cinema, sa cumpere bilete, racoritoare si popcorn. Ca doar asa se va dezvolta economia romaneasca. Doar asa se va salva o tara aflata in criza din decembrie 1989. De fapt, din 1945.
Ion Iliescu a condus aceasta tara 10 ani. Fara indoiala, nu sunt cel mai in masura sa-i analizez rezultatele. O vor face istoricii si economistii. Sunt insa suficient de matur ca sa inteleg ca Ion Iliescu a fost o rotita intr-un context. Si a facut asa cum a crezut ca este mai bine pentru ca angrenajul, a carui rotita a fost, sa functioneze. Daca a mers sau nu, voi, cititorii e-@ltfel Romania, stiti mai bine. Daca Victor Rebengiuc, unul din simbolurile libertatii in aceasta tara inainte si dupa Revolutie, a acceptat sa joace alaturi de Ion Iliescu, inseamna ca a trecut suficient de mult timp pentru ca totul sa fie uitat. Intrebat de Cristian Tudor Popescu de ce a aparut in film si pe poster alaturi de fostul presedinte, actorul a raspuns imperial: "Poza asta au făcut-o marketingii." Chapeau bas, maestre.
Doar doua lucruri mai am de adaugat: nu voi uita niciodata chipul lui Rebengiuc de taran autentic, chinuit, uitat printre ciulinii Baraganului, din Morometii. Asa cum nu voi uita nici rasul aproape mefistofelic al maestrului, din scena jucata la Cotroceni, in care ii spune lui Iliescu ca toti oamenii sai l-au votat si aproape ca se justifica: "Servesc patria!". Asa cum facem si noi, maestre.
Nu uitati, in cinematografie, ca si in viata, dar, mai ales, in politica, cel mai important este sa ierti. Si putem uita.
Romania poate fi si altfel. Mai buna.
Florin Campeanu
P.S. Mergeti la film. O sa va ajute sa intelegeti. Si sa iertati, daca aveti ceva de iertat.
