Instant, oboseala, dureri, termene limita, sunt toate uitate.
"Ce bine imi pare ca ai venit .. am fost cuminte, am facut curatenie.. haide sa iti arat.. haide mamii ... n'auzi..."
Toate astea dau navala din gurita unei fetite de 3 ani si 6 luni.
Uita sa respire ... doar, doar apuca sa spuna totul dintr-o singura suflare.
Draga mea, ma bucur ca ai fost cuminte si mie mi-a fost dor de tine. Nici nu ajung la finalul cuvintelor si cele doua ajung una.
toc, toc, toc ... pupuci, cat mai multi pupici... mami, ce bine imi pare ca ai ajuns acasa, repeta din nou si din nou... mititica.
Tare placut peisajul: o mama si copilul ei in brate ca un puiut de maimutica.
Se plictiseste repede de bratele mamei si dornica sa se mandreasca cu realizarile ei de peste zi, tust din brate mamei si alearga grabita spre camera ei.
Haide maimi, vino odata!
Cuminte si ascultatoare mama se indreapta spre directia indicata.
Ca in orice camera de copil jucarelele, aruncate in toate directiile, cuminti isi astepata randul in bratele fetitei.
Cum viteza de deplasare a mamei era sub limita admisa de copil, se intoarce o prinse de mana si pornira iute spre camera fetitei.
Ajunse in camera cele doua vad acelasi lucru, interpretare diferita.
Copila isi facuse ordine in camera, si starni un mic taifun printre jucarii gesticuland "uite Donald sta cu Michey, Guffy, Daisy si Pluto mai lipseste "o' Todles"... " vezi uite aici am aranjat toate colectiile..."
Lumea copilei era ordonata si armonioasa, mama desigur, o vedea zarva, grupuri, grupuri de jucarele, colectii de carti si hainutele scoase din dulap..."
Obosita mama era pornita sa strice acea ordine.
Copila mai iute de vorba si de picior, isi depaseste parintele si lasand brusc jucaria se lipeste instant de piciorul mamei strigand din sufletel: Mamii ce bine'mi pare ca ai venit acasa...!
Cristina Visoiu
