Tags: servici, munca, oboseala, stress, vineri, weekend
Aseara
am stat minute intregi, incercand sa-mi dau seama daca este joi sau este vineri. De obicei mi se intampla cand sar cate o zi din saptamana si nu e efectivul complet de 5 zile lucratoare. Dar acum n-a fost asta.
Am foarte multe in lucru. Las una, culeg alta, ma-ntorc la cea dintai... In felul acesta mi s-a accentuat senzatia de atemporal. Zilele nu mai curg normal.
Uneori zilele trec altfel. Luni e plictisitoare. Marti mai prinzi vlaga. Miercuri parca ai ceva spor. Joi te grabesti sa le finalizezi pe toate. Iar vineri esti cu un picior in weekend.
Dar nu si de data aceasta. Proiectele la care lucrez au capatat viata. Dantuiesc in jurul meu, se maimutaresc si-mi strica minunata coafura. Sunt hidre de jur-imprejur si tai degeaba capete. Dar ma fac mare si le arat eu lor! Astazi este vineri, iar in weekend promit sa-mi aduc aminte ca e weekend.
Ceea ce va doresc si dumneavoastra! Prea multa munca dauneaza grav memoriei... Ce voiam sa va spun?
:)
Liliana Grigore