Tags: flori, parc, copii, tamina manea
Este sambata asa ca iesim in parc.
Alexia este tare cuminte. Mergem in "gradina de trandafiri" unde ii
fotografiem gesturile de tandrete fata de frumoasele flori.
Urmeaza drumul la leagane.
Ne uimeste doar ca nu zaboveste prea mult la "tube" (topoganurile acelea
acoperite, care aduc a tuburi). Vrea neaparat floricele. Le cere insistent cu
voce insa linistita si usor interogativ. Nu, nu doreste si balon, ii este foame
de floricele. Primeste floricelele si de-odata se transforma intr-un mic vartej.
Ne ia de mana si aproape in galop ne conduce pana-n buza lacului.
Urcam doar noi doua (ca doar noi suntem curajoase) pe podul relativ sigur. Palma mica a Alexiei s-a prins ferm de a mea, pasii ii sunt usor ezitanti dar merge cu hotarare in sus. Ne oprim pe penultima treapta deoarece tocmai unde incepe pasarela lipsesc cateva traverse de lemn.
Puiul de om arunca o privire speriata catre ceea ce trebuie sa fie pentru ea un hau amenintator si se lipeste instinctiv de mine. Ii cuprind mijlocul si imediat uita de frica si izbucneste in chiote vesele: Uite-le! Uite-le! Sunt ratele salbatice stabilite de ceva ani la noi in parc. Alexia le aruca floricele si le da indicatii: Mai repede, nu vezi ca se uda? Vezi ca este langa tine! Lasa-i si ei, raule! Ce frumoase sunt!...
Urcam doar noi doua (ca doar noi suntem curajoase) pe podul relativ sigur. Palma mica a Alexiei s-a prins ferm de a mea, pasii ii sunt usor ezitanti dar merge cu hotarare in sus. Ne oprim pe penultima treapta deoarece tocmai unde incepe pasarela lipsesc cateva traverse de lemn.
Puiul de om arunca o privire speriata catre ceea ce trebuie sa fie pentru ea un hau amenintator si se lipeste instinctiv de mine. Ii cuprind mijlocul si imediat uita de frica si izbucneste in chiote vesele: Uite-le! Uite-le! Sunt ratele salbatice stabilite de ceva ani la noi in parc. Alexia le aruca floricele si le da indicatii: Mai repede, nu vezi ca se uda? Vezi ca este langa tine! Lasa-i si ei, raule! Ce frumoase sunt!...
Noi stim care sunt ratoi si care ratuste.
Stim chiar ca ratoii au un cochet fulg ca un zuluf pe codita ca sunt mai
colorati si mai indrazneti decat "fetele".
O mica nedumerire apare cand la floricele
incep sa vina si pesti. Alexia incearca intai sa ii alunge facand gesturi largi
cu mainile ei delicate. Vazand ca nu este luata in seama se razgandeste... lasa, sa manance si ei...
In cele din urma punga de floricele ramane
goala si noi trebuie sa coboram. Parca e mai greu acum cand privesti in jos si
vezi apa printre treptele distantate. Dar privirile celor de pe mal, indreptate
spre noi, fac sa se inalte capul copilului care ma asigura: Nu mi-e
frica!
Ajunsa pe teren sigur, este deja un mic
erou. Ce curajoasa a fost, si ce frumos s-a "jucat" cu
ratustele!
Dar nu ne laudam prea mult, Alexia are
treaba! A gasit un castan si trebuie sa ne captusim buzunarele cu primele
castane.
Trebuie sa adune frunze intr-un morman si mai
trebuie sa faca ceva cu o pana frumoasa pe care a gasit-o in iarba.
Noi stam pe banca si privim cu inimi
incalzite bucuria pura a copilului. Realizam ca cea mai mare parte a acesteia a
ajuns si la noi. Ne privim zambind, cu acelasi gand: Ce intelepti sunt copii!
Ne promitem ca o sa venim mai des in parc,
ca sa ne reamintim bucuria de a vedea o floare, siajul elegant al unei rate pe
lac sau chiar o castana pe jumatate ascunsa in iarba naparlita.
Avem atat de multe motive de bucurie. Trebuie doar sa ne aducem
aminte....
Tamina
Manea
