Tags: flori, politete, doamna
Sunt o persoana destul de bine crescuta.
Cedez locul in autobuz. De cele mai multe ori nu ma asez deloc pentru ca exista o lege rupta din Murphy: cand ma asez pe scaun, daca e aproape gol autobuzul, la statia urmatoare se urca "n+1" persoane. "n" ocupa locurile libere, iar "1" acela este de obicei o doamna aflata fix langa mine...
Impozitul pe Profit - Codul Fiscal 2009
Vorbesc frumos, cu "multumesc" si "va rog", cum am invatat de cand ma stiu. Nu scuip pe strada si nu arunc cu peturi pe fereastra masinii. Cu toate acestea mi s-a intamplat astazi un lucru ce m-a pus pe ganduri.
In drumul meu spre birou, am depasit o doamna care parea ca duce destul de greu o sacosa in mana dreapta. Trec deci pe langa ea, cu sentimentul ca ar trebui sa ma opresc si sa o ajut. Ceva ma impiedica, insa, imi alearga prin cap tot felul, tot felul: daca se necajeste ca o consider in varsta, daca isi imagineaza ca vreau sa-i fur sacosa, daca merge prin parc si ma obliga sa ma abat din drumul meu...
Mai fac doi pasi si incerc sa ma impac cu mine. Ma-ntorc cu o energie noua, hotarat sa nu gandesc nimic altceva decat faptul ca un om are nevoie de mine. Doamna are un gest de surpriza cand ii iau sacosa aproape fara sa-i cer voie. Se dovedeste ca drumul ei e prin parc, asa ca doamna trece parcul si-l trec si eu.
Sacosa e grea pentru ea: e plina cu pamant de flori! Imi vorbeste tot drumul despre florile ei din balcon care stau sa moara daca nu le vorbeste in fiecare zi...
O las intr-o statie de autobuz. Imi multumeste cu toata inima, iar eu ma simt rusinat. Am intarziat 10 minute, am sufletul plin si un omulet interior care imi displace.
Andrei Alexa
