Tags: tamina manea, monah, calugar, lucian blaga
Uneori pasii te poarta spre o tinta nebanuita, dupa o logica stranie, dar care odata surprinsa te copleseste cu rostul ei desprins din inefabil.
Cam asa ne-au purtat pe noi pasii spre acea manastire din valea Prahovei. Pornisem, un grup vesel si vioi sa cutreieram aiurea, profitand de vremea buna. Cum-necum ne trezim ajunsi la poarta lacasului unde suntem putin stanjeniti. Parca nu avem nici pe dinafara nici pe dinlauntru tinuta potrivita pentru a patrunde intr-un astfel de loc. Ezitarea noastra ne este repede curmata de sosirea unui monah care ne indeamna hotarat: "Haideti taica sa va arat ce frumuseti am gasit!" Si ne indica spre desaga ce-i atarna pe umar.
Intra pe o piata cu o cerere fabuloasa!
Castiga bani din turism cu propria ta pensiune!
Asa l-am cunoscut pe parintele Ghedeon, un batran inalt uscativ, neincovoiat de greutatea anilor, care se regaseste poate doar in privirea lui uneori usor trista. Este "alintat" de frati cu numele de Ghebeon pentru ca el, sosit in manastire mai la batranete, taran simplu, a primit ca ascultare sa se ingrijeasca de proviziile de ciuperci de padure si ierburi medicinale ale obstii.
Sigur ca are o poveste de viata de spus, dar cam schimba vorba cand il iscodim despre sine. Ne povesteste despre padure, pe care o plange ca este "jefuita". "- De saracie sau de lacomie oamenii smulg totul codrului, il lasa sterp, nu se ingrijesc atunci cand culeg ceva sa lase si pentru fiare si ceva sa mai rodeasca la anul." Ne marturiseste cu durere monahul. "- Nu demult gaseam ce imi trebuia aici langa noi in buza padurii, acum trebuie sa merg si 30 de kilometri, Doamne fereste de ce o sa mai fie."
Nu ne lasam cu una cu doua si in cele din urma, pe cand randuieste delicat cu mainile-i noduroase recolta adusa, aflam si ce l-a adus in manastire.
Parintele Ghedeon a fost pe front. In prima linie. "Uite!" Si ne arata centura militara pe care i s-a ingaduit sa o poarte peste rasa veche si decolorata de vreme. A omorat opt nemti. (Aici privirile i se incetoseaza si mainile cad, neputincioase parca, in poala hainei ponosite). Nu s-a putut niciodata impaca cu gandul. Dupa razboi a fost la cativa duhovnici sa afle leac pentru durere lui. Toti i-au spus ca nu-i el raspunzator, dar el nu a uitat si nu si-a iertat fapta. S-a intors apoi acasa.
La vreme, ca toti oamenii de la sat, s-a insurat si a crescut copii. Copiii sunt mari, la casele lor iar nevasta s-a stins, asa ca batranul a venit la manastire sa caute alinare pentru rana lui din tinerete.
- Taica Ghedeon, nu va este teama singur in padure?
- Da de unde! Padurea este buna. Si jivinele sunt bune. Ursii se dau acum la oameni ca nu le-au mai lasat ce sa manance in padure. Dar cand esti om la locul tau si te stiu, nu-ti fac nici un rau. Fiarele nu cauta galceava, asta-i doar in firea noastra naravita. Si apoi sa va spun drept nici nu sunt singur. Vedeti voi taica, de cand am omorat eu baietii aceia, nu a fost zi de la Dumnezeu sa nu ma gandesc la ei. I-am revazut mereu, mereu. Acum dupa atata timp parca imi sunt copii, ca eu sunt batran iar ei au ramas in sufletul meu tot tineri. Uneori mai vorbesc cu ei, asa ca si cu niste odrasle, alteori le cant."
Si parintele Ghedeon isi inalta vocea frumoasa de tenor intr-o psalmodie.
In amurg parasim linistea tainica a manastirii si fara voie imi vin in minte versurile lui Blaga:
"Purtam fara lacrimi
o boala in strune
si mergem de-a pururi
spre soare-apune.
Ni-e sufletul spada
de foc stinsa'n teaca.
Ah iarasi si iarasi
cuvintele seaca.
Vant vesnic rasuna
prin cetini de zada.
Purces-am in lume
pe punti de balada.
Strabatem amurguri
cu crini albi in gura.
Inchidem in noi un
sfarsit sub armura.
[...].
Rani ducem - izvoare -
deschise sub haina.
Sporim nesfarsirea
c'un cantec, c'o taina."
Cantareti bolnavi - Lucian Blaga
