Tags: Primaria Capitalei, proiect, Bucuresti, acoperisuri verzi
Banii vor fi utilizati de firma Blizzard Design, care va trebui sa gaseasca solutii astfel incat sa nu afecteze terasele blocurilor din oras, informeaza Evenimentul Zilei.
Concret, expertii firmei trebuie sa vina, pana la finalul lunii martie, cu proiecte pe care sa le implementeze pe 35 de cladiri din complexul de camine studentesti din Regie, dupa modelul altor metropole din intreaga lume.
In cazul Bucurestiului, situatia este ceva mai complicata, deoarece solutiile care vor fi implementate "nu trebuie sa afecteze structura de rezistenta a imobilului, ci sa asigure hidroizolarea terasei acestuia si sa protejeze planseul din beton, astfel incat sa permita acumularea de caldura si reducerea temperaturii medii, in 24 de ore, pe timp de vara", potrivit caietului de sarcini, pe baza caruia s-a atribuit licitatia. In plus, iarba trebuie irigata permanent, "printr-o solutie originala".
Acoperisurile verzi au nenumarate avantaje, printre care acela de a reduce cantitatea de apa din precipitatii care ajunge in canalizare, ceea ce se traduce prin stabilizarea umiditatii in atmosfera, dar si prin imbunatatirea climatului urban.
Mai mult, gradinile de pe acoperisuri actioneaza ca adevarate filtre pentru aerul poluat si produc o cantitate suplimentara de oxigen.
In Timisoara exista deja cladiri care au gazon pe acoperis. Angajatii catorva companii de IT&C din Timisoara isi savureaza cafeaua sau pranzul stand direct pe iarba, la aproape 30 de metri inaltime de nivelul solului. Fericitii lucreaza in cea mai noua cladire de birouri clasa A din centrul orasului, City Business Centre (CBC).
Sursa: Ziare.com