Alt-Fel.ro» Articole» Editoriale» Indemn la simplitate

Omul a purtat în decursul vremurilor o lupta tragica pentru castigarea unui prisos de bine. In epoca moderna acest bine a fost vazut sub forma progresului si a civilizatiei. Singur, sau în mijlocul societatii, omul s-a straduit în acest sens.

Socotit în roadele sale, astazi dupa trecere de vreme, progresul continuu s-a dovedit înselator. Omul modern a avut o sete de mai bine, dar nu s-a aplecat îndeajuns asupra naturii acestui bine. Punctul luminos, unificator, a lipsit. Lumea noua s-a încrezut prea mult in civilizatie si progres, dar nimeni nu sta sa gândeasca ce anume sunt acestea pentru fiinta spirituala a omului. Si atunci drumurile s-au deosebit, dupa cum deosebite erau idealurile.

Civilizatia acestei ultime epoci istorice a facut din om "o fiinta complexa". Gasim in aceasta tendinta si stare a sufletului contemporan o caracteristica a vietii moderne, dornica de progres.

Ce înseamna oare aceasta complexitate a omului de azi, produs ultim al unor credinte vechi ? O continua crestere a nevoilor materiale, o desvoltare a lor fara limita. Judecata interior, ea mai înseamna rafinament si ornamentatie. Aceste însusiri alcatuesc tot atâtea semne de distinctie.

Sa lamurim lucrurile mai departe. Complexitatea omului de azi nu înseamna ceea ce am putea crede ca înseamna, adica : distinctie în înteles de superioritate, complexitate în înteles de adâncime si frumusete interioara. Complexitatea aceasta care era si o sete de a se îmbogati, a pus omul sub povara unor elemente secundare, din afara fiintei noastre morale, din afara nevoilor acestei fiinte, l-au încarcat si l-au prefacut pâna la naruire.

Educatia a fost facuta în raport cu unele valori la moda, de natura mai mult sociala si materiala. Omul a avut o sete de a progresa, de a creste chiar interior ; omul a încercat sa depaseasca starea în care se afla dar nu in raport cu anumite valori spirituale permanente ci in raport cu oamenii. Etica moderna a avut la temelie nu atât o dorinta sincera de proprie depasire ci mai mult o dorinta de întrecere între oameni.

Cu cât omul si-a creat mai multe nevoi, semn al unei înalte trepte de civilizatie, cu atât el a devenit mai putin stapân pe sine, cu atât a fost mai putin liber. Sufletul sau aparent înaltat, devenise lipsit de putere, se subtiase si se complicase. Cuprinzând ceea ce nu-i era firesc, renuntând la ceea ce îi era esential, pentru podoaba, si-a pierdut adevarata frumusete si tarie. Vieata interioara a omului a avut toate aparentele unei cresteri adevarate ; in realitate s"a petrecut o saracire si anume din cauza ca aceasta crestere nu era organica ci era o adunare, o adaugire. Nevoia de a corespunde vremurilor, ambitiile si gusturile nenumarate, tot rafinamentul intelectual si estetic, l-au sedus si l-au îndemnat catre o lume a decorativului si inutilului.

A fi o fiinta complexa nu este în sine o stare rea ; dimpotriva. Trebue însa sa fie rodul unei serioase si firesti cresteri interioare, cresteri a elementelor esentiale, a stâlpilor vietii noastre morale. Trebue sa fie o îmbogatire a ceea ce ne apartine esential. Altfel ajungem la tipul omului modem, prezent înca între noi si specific tuturor epocilor decadente, omul descentrat în care vieata este nefireasca si vointa lipsita de îndrumare. Povara trufiei, povara propriilor creatii ale omului, povara combinatiilor si constructiilor asa zisului progres cultural si civilizator, apasa înca sufletul celor mai multi dintre noi. Omul acesta a confundat Compexitatea cu complicatia. Iata numele adevarat al starii sale interioare. De aceea este atât de nenorocit, de aceea este atât de greu de, înteles si de satisfacut. Omul despre care vorbim este mereu nemultumit, mereu ridicat împotriva vietii si a conditiilor date. Omul complicat este o fiinta dificila si nenorocita.

In setea sa de progres si de civilizatie materiala omul s"a descentrat, adica a confundat esentialul cu secundarul, dând o atentie deosebita celor ce nu-l alcatuiau în fond. Omul cetatii de azi este un om facut, este o fiinta artificiala. S"a construit înfruntând legile fiintei sale morale. Tot ceea ce a fost adaugat nefiresc si a împodobit sufletul sau mândru, nu a facut decât sa-l scoata din fagasul destinului sau propriu, de om.

Pentru ca o înnoire sa fie posibila, omul trebue sa renunte la aceste podoabe ale modernismului, pentru a se reîntoarce catre elementele originare ale fapturii sale.

Nu poate fi vorba de o renuntare la progres si nici de o întoarcere la "starea naturalã" a unui filosof francez, ci de mergerea înainte dela început pe calea deschisa noua, în desvoltarea omeniei si a tuturor virtutiilor ce-o alcatuesc. Ce înseamna pentru noi întoarcere ? Inseamna renuntare la inutil, la rugina sufletului. Ce înseamna desvoltare ? Ce înseamna progres ? Inseamna crestere din sâmburele fiintei, înseamna, în limita superioara, înflorire. Aceasta inseamna a fi cult, a fi om superior, a fi distins si complex: înflorire. Sa ajungi sa-ti exprimi esenta. Nu întoarcere deci, nu oprire, ci crestere deplina si fireasca.

Aci se aseaza simplitatea. Simplitatea este starea morala a omului care se misca esential si sincer. Simplitatea în etica, întocmai ca si în estetica, înseamna linie mare. Liniile mari dau sensul fapturii, liniile mari constituesc.

Simplitatea ca stare morala este o stare originara, legata de începutul fiintei. De aceea Evanghelia, cartea simplitatii si a permanentei vorbeste de simplitate în legatura cu copilul si profetul. Fiind originara, simplitatea este o stare a firii, o stare a celor care pastreaza legatura cu Dumnezeu. Nefiind legata de poverile podoabelor inutile, simplitatea da omului un echilibru interior, o tarie si o mare stapânire de sine. Omul simplu ramâne cu sine, curat si întreg, liber de elementele inutile, adaugate, exterioare. Omul simplu traieste vieata din plin si firesc; o traieste astfel pentruca este în ea.

Simplitatea da o siguranta si o certitudine interioara adevarata, da putere de depasire a contingentelor si viciilor apasatoare. Pe calea simplitatii omul se împlineste pentruca traieste firesc si esential.

Simplitatea este starea morala prin care o seama de taine ni se deschid. Firescul si armonia ei o fac sa rodeasca si pe o alta dimensiune a vietii, aceea a , orizontului deschis. Sensul vietii este prins mai usor si mai adevarat de omul simplu decât de omul complicat, pentruca cel dintâi pastreaza legatura, directa cu viata, are totodata simtul realitatii aparente si tainice. A fi simplu înseamna a fi in vieata, a fi în vieata înseamna a-i trai si cunoaste sensurile. Sensul vietii nupoate fi prins stând în afara ei, calcând un drum artificial. Omul simplu traieste cu ochii în distantele mari ale lumii.

Din aceste elemente si înfatisari ale simplitatii întelegem cum acela care traieste cu adevarat în simplitate ajunge sa traiasca si în lumina, în frumusete. Fiinta sa interioara, aparent mica, are dimensiuni foarte mari, neîntelese de acei care judeca dupa criteriile civilizatiei burgheze. Omul simplu ajunge sa cunoasca adâncurlle si sa cuprinda lumea, sa se înradacineze în loc rodnic. Liber de orice povara morala sau materiala el merge pe caile firesti ale omeniei ; cugetul si fapta sa nu sunt legate de lucruri slabe, ci de tarii ascunse.

Bucuria trairii în simplitate poate fi înteleasa din libertatea si rodnicia pe care o câstiga omul. Omul simplu este o faptura vie; este o faptura originara de mare plinatate si echilibru interior.

de Ernest Bernea