Tags: Romania, alt-fel, sentimente
Mai urasc din momentul in care pornesc motorul masinii, drumul plin de hartoape si inecat in praful care simt ca-mi invadeaza fiecare por, astfel ca devin la fel de cenusie ca micul meu Volskwagen, faptul ca in jur e inca un santier...ca utilajele si dezordinea specifica iti "fura" bucuria si incantarea strecurata in suflet de colinele care arata ca patratele unei table de sah...
Si cand ma gandesc ce frumos suna promisiunea din contractul incheiat cu dezvoltatorul... .piscina, farmacie, alei... in loc, am primit o replica de genul "ce vrei doamna pentru banii astia?! Palat! Vrei sa-ti pun si trandafiri in fata casei?!"
Oh! si incepe alta nebunie... am ajuns la sosea: claxoane, depasiri in forta, au disparut regulile de circulatie, suntem grabiti, indiferent unde ne grabim starea noastra de agitatie e ca o unda de soc care se propaga in atmosfera... farurile masinilor se agita, posesorii respectivelor :) se agita, viteza creste... si culmineaza cu franele bruste in momentul in care zaresc masinile politiei parcate in lateral.
A doua si a treia, franezi, apesi ambreiajul, schimbi viteza... si astepti cu nerabdare portiunea aceea de cativa kilometri in care...evrika! exista si viteza a cincea, iar masinuta se poate trezi si ea macar la 100 km/ora...:(
Eh, si gandul te poarta la autostrazile din alte parti, la faptul ca pe-acolo nu trebuie sa-ti speli masina in fiecare zi, nu astepti sa treaca norul de praf ca sa fi sigur ca nu ai gresit directia (nu ca ar fi prea multe variante:)), acolo suspensia masinii tale va fi in siguranta, iar cauciucurile nu se vor gauri din cauza cioburilor, cuielor, pietrelor, resturilor, gunoaielor...si oh! inca multe alte chestii poate arunca romanul in "mijlocul drumului", literalmente...
Pana acum a fost cum a fost, dar cand intri in oras si dai cu ochii de sirurile de masini care se intind cat vezi cu ochii :)...te apuca depresia...si din nou tot felul de iesiri in peisaj:)...care mai de care mai fortate..incat nu te mai miri ca romanul nu mai stie sa faca nimic dupa orele de serviciu, decat sa zaca si sa bea bere...e explicabil...daca nivelul adrenalinei e la asemenea cote maxime dis-de-dimineata, pe dupa-amiaza e stors...nu mai are pic de energie... ca sa nu mai vorbim ca berea si ziarele sunt de departe mai reconfortante decat "evolutia spirituala"...:), las sa "evolueze trupul"...ca de spirit si suflet, vedem mai incolo...
Dar vine dupa-amiaza...cand dupa o zi care m-a "ars" ca pe o lumanare..."incarcata" de parca toate problemele umanitatii s-ar afla in spatele meu...ma intorc acasa...si ma izbeste, aproape sa ma descentralizeze:), linistea...:) Si verdele, verdele care poate avea atat de multe nuante, si pasarile, si latratul sporadic al vre-unui caine...si nu-mi revin...mi se pare atat de ireal incat fiecare celula din trupul meu e in asteptare, intrebandu-se: "ma pot relaxa? sau e doar o inchipuire?"
Autor: Anca Mariana
