Tags: iubire, dragoste, prietenie, indragostiti
"E un sentiment ciudat, sa ma uit pe geam si sa vad ochii tai."
"Desenele mele iau alta linie atunci cand simt mirosul parfumului tau."
Din 2 colturi ale Bucurestiului, 2 perechi de ochi se uita la aceeasi stea. Pentru fiecare straluceste altfel dar are in comun: iubirea.
Ea iubea vantul. Cu fiecare pala rece fugea in gandul lui; lui ii placea sa mearga cu motocicleta, ca atunci cand drumul era lung, noaptea oarba si frigul crunt sa simta bratele ei inconjurandu-l.
Amandoi cautau in infinit un leac pentru dor in absenta persoanei iubite. Chipul celuilalt le tulbura visele si sentimentele le rascoleau viata de zi cu zi.
Din cand in cand isi negau si ignorau existenta, dar minciuna se risipea ca fumul de tigara.
Cand erau cu cineva se gandeau numai la ei, la iubirea lor, la zambetele largi si privirile lungi, la bucuria ce le facea inimile sa bata atat de tare incat le-ar fi sarit din piept, cand erau singuri era subiectul lor preferat de visat.
Cerul roz de la amurg ii aduceau aminte de visele ei, zgomotul de tobe pe bulevard ii aduceau aminte de imbratisarile lui.
Nici un anotimp nu alina dorul sau durerea, primavara si-ar fi dorit sa se trezeasca cu mirosul florilor de la cires aduse de el, vara si-ar fi dorit sa priveasca luna deasupra valurilor cu ea, toamna ar fi vrut sa-si poarte impreuna pasii pe aleile pline cu frunze, iarna... s-au intalnit!
Nu stiau, sa fuga, sa stea, sa treaca unul pe langa altul ca si cum ar fi doi straini sau... sa priveasca realitatea in ochi si sa o confrunte?
Au stat fata in fata pret de cateva minute: ar fi vrut sa se apropie, sa se uite in ochii lui si sa-i vada sufletul. S-ar fi apropiat sa ii simta parfumul, sa-i treaca mana prin par, sa se bucure cum ar fi facut odata, dar cum sa faca acum asa ceva?
Inima ii spunea sa urle, capul ii spunea ca taca. Asa ca a spus: "Cateodata mi-e atat de dor de tine incat mi-e greu si sa respir" Ochii i se umplura de lacrimi, mainile ii tremurau si frigul ii biciuia fata.
El se uita adanc in ochii ei si inainta, dar nu spre ea, pe langa ea. Se oprii in dreptul ei si spuse: "Nu exista lucru mai cumplit decat dorul, mai ales dorul de tine. Iti trimit ingeri sa-ti vegheze somnul, soare sa-ti lumineze inima, ploaie sa curete durerea si ninsoare ca sa nu uiti niciodata..."
Si pleca.
Mii de fulgi de nea imaculata cadeau din cer, se asezau pe buclele ei negre si le acopereau. Respitatia i se taiase pentru o clipa. Acum, stia, totul era real, nu era un vis, nici un cosmar, era real.
Ninsoarea nu avea sa dispara niciodata.
Taisia Nat
