Tags: telemarketing, firma, munca, Academia Catavencu
Cred ca fiecaruia dintre noi i s-a intamplat sa aiba perioade mai incarcate, zile mai proaste, sefi mai nesuferiti si termene mai greu de tinut. Eu am trait asta pe vremea cand lucram in telemarketing.
Nicaieri nu e mai afurisit ca in vanzari. "Hai, ca se poate! O comanda iti mai trebuie! Ba nu, doua! Trei ca una nu e platita inca!" Te straduiesti sa-ti faci targetul sau sa treci la o alta treapta de calcul al comisionului...
Da, am avut o perioada grea, in care am vrut sa-mi demonstrez ca sunt cea mai buna, ca bineinteles clientii mei sunt mai buni dacat ai lor, ca sa parafrazez Academia Catavencu.
Ce am obtinut? O epuizare a organismului. Am "cazut" pur si simplu. M-am luptat cu o simpla raceala care nu voia sa cedeze. Aproape m-a fortat medicul de familie sa-mi iau concediu medical, sa ma mai rup din ritm si sa-mi revin.
Concluzia mea personala nu este aceea ca trebuie sa vii la munca si sa te plimbi ca Voda prin loboda, adica prin birouri, 7 ore din 8. Nici vorba. Dar un echilibru trebuie sa existe. Ai nevoie de un moment in care sa zici "nu" si sa pleci in sfarsit la ora 17 acasa.
Trebuie si sa constientizezi faptul ca nu esti bun nimanui - nici tie, dar nici firmei - daca te epuizezi. Nu mai ai randament. Uiti de unde ai plecat si unde trebuie sa ajungi. Nu mai zambesti celor din jur si nici nu mai vezi zambete in jurul tau.
Sa ai o pasiune pentru munca, pentru ceea ce faci e OK.
Dar sa faci o obsesie din asta nu este normal. De aceea va scriu, dimineata. Incerc sa va feresc de aceasta primejdie scotandu-va periodic dintre hartii...
de Liliana Grigore
