Oricat ar fi de inestetice, m-am bucurat intotdeauna sa vad micile tarabe incarcate cu carti si pe cele pline cu ziare, care - din ce in ce mai des - se vand impreuna cu CD-uri sau carti.

Pentru cele care apar cu ziarul de miercuri, am facut o pasiune. M-am oprit cu greu din maraton si am renuntat sa le mai cumpar. Multe saptamani le-am luat doar ca sa le am in biblioteca, fara sa apuc sa citesc un rand macar.

Acasa: copiii. Dupa ritualul nesfarsit de pregatire a somnului din fiecare seara, cad lata, fara sa rasfoiesc vreo fila. Daca asta se intampla totusi, ma trezesc ca cititul... ma adoarme, spre jena mea. Asa ca am renuntat pentru o perioada, rezumandu-ma la povestile obligatorii si newsletterele la care am abonament.

Cu toate acestea, mi-e drag cand trec pe langa tarabele cu carti sau cand imi iese din tipar revista... Miroase a hartie intr-un fel care imi aminteste de mirosul painii calde, cand treceam, copil, pe langa fabrica... Nu mai spun ca acolo am primit si "mirul" de pionier... Sentimentul "am cravata meaaa, sunt pi-o-nier" cred ca era chiar pozitiv la varsta aceea.

Ei, dar intorcandu-ne in vremurile noastre... Am vazut ceva din categoria "Romania altfel". La o taraba - nu de carti, ci de ziare - scorojita ca vai de lume, era agatat cu o sfoara un carton pe care scria cu litere chinuite: "Avem Cel mai Iubit dintre Pamanteni!!! Volumele 1, 2 si 3!!!".

Mai exista inca speranta. Romania poate fi si altfel!