Tags: Saptamana Mare, Pasti, Hristos
...Era un calugaras ponosit, cred ca foarte batran, dar imbatranise frumos -parca imbalsamat de Dumnezeu in uleiul mirungerii - senin si neobosit ca un nagat. Cat am stat in manastire la Capriana, in Saptamana Mare a unui an de la sfarsitul veacului trecut, nu l-am vazut mancand, nu l-am vazut dormind. Cred ca se hranea pe furis, impreuna cu pasarile de pe lacul in care se spalau, de cum rasarea soarele, turlele bisericii. Lacul, padurea, adierea de rugaciune continua - o Basarabie sublimata - si calugarasul intampinandu-ma in seara calduta de Florii care se prabusea peste noi cu toate stalparile ei. Am crezut la inceput ca-i portarul sfantului lacas. Dupa rasa subtiata si lucioasa de atata amar de purtat putea fi oricine, cel mai neinsemnat dintre toti. Am haladuit o saptamana impreuna, parea ca n-are nimic precis de facut decat sa stea la slujbele ceasurilor si sa se piarda cu mine pe coclauri.
In Joia Mare, inaintea Deniei, ne-am cocotat pe o coama de
deal.
Incepuseram de jos o discutie
despre Iuda si-o urcaseram pana in culme. Eu teologhiseam din varful buzelor,
cu trufie. El vorbea poticnit, cu lacrimi in ochi. Il priveam de la inaltimea
ceasloavelor pe care le citisem si mi se parea ticnit bine. "Ti-e foame, fratia
ta?" Mi-era foame, dar intrebarea lui, pusa cu o lumina ghidusa in ochi, m-a
surprins. Parea ca o face mereu dinadins, aruncand in derizoriu orice discurs as
fi construit, doar ca sa miroase o floare, sa rupa o frunza, s-arunce seminte
(avea buzunarele pline de stranii seminte) in locuri pe care a doua zi le
cerceta curios.
Cititi in continuare in Gandul
