Tags: editoriale, liliana grigore, copii
Alerg aproape in fiecare zi sa ajung pana la ora 17 la gradinita. Fiul meu cel mic este din nou ultimul copil aflat in sala. De obicei il gasesc desenand supravegheat de ingrijitoarea care da cu aspiratorul sau cuminte, pe o bancuta, cu ochii-n televizor. Ghicesc ce programe vede acolo, dupa expresiile "minunate" care s-au lipit de el.
Ajung, deci, alergand si ma felicit ca am prins "la mustata" tramvaiul. Aflu ca avem de lucru (am prins nuanta "avem", din prima clipa)! Pana maine dimineata trebuie sa construim o masca din materiale reciclabile. Mai intai imi trece prin minte ca e o idee minunata. Mai apoi ma infior, cu gandul la mancarea de fasole pe care trebuie sa o aman din nou. Si tot asa, ma incearca sentimente contradictorii.
Acum pot sa va spun ca am trait o seara speciala. Desigur nu m-am putut limita la decuparea unui carton, pe care sa-l picteze copilul (aveam macar o sansa la o mancare calda). M-am amuzat, in schimb, sa combin tuburi de carton de hartie igienica (stranse cu sarguinta luni de-a randul pentru o racheta futurista care n-a mai vazut lumina zilei), o sticla de 3 l de apa plata, dopuri de plastic, 4 cutii de bere taiate fasiute.
Masca a capatat si o palarie botezata "turnul cunoasterii" pe care sunt pictate toate literele alfabetului.
Cu masca sau fara masca? Varianta "fara masca" mi-ar fi asigurat o cina calda. Dar am ales sa petrec o seara superba. Le-am mai povestit o data copiilor mei de ce nu aruncam la gunoi hartia, aluminiul si plasticul. Sunt mandri ca au stiut si au facut asa pana acum.
Pamantul a mai luat o gura de aer si este extraordinar ca inca de la gradinita copiii pot ajuta sa se-ntample asta. Poate ca pana la urma lucrurile se vor indrepta intr-o alta directie. Nu depinde decat de noi.
Cum va fi protejat mediul cu sumele colectate de fond mediului, vom trai si vom vedea. Sa speram ca nu ne vom limita la actiunile din gradinite si scoli.
