Tags: soare, mare, pescarusi, nisip
Sfarsit de august torid. Inceput de zi caniculara. Ies pe balcon sa admir rasaritul. Desculta. Ca sa simt racoarea pietrei. Dar piatra , tradatoarea, pastreaza ceva din cele treizeci si ceva de grade de ieri.
Soarele, abia trezit, isi desface manunchiul de raze si le arunca peste tot. La ora asta din an soseaua este goala! Cativa pescarusi se rotesc bezmetic in inaltimi. Sfasaie linistea diminetii cu tipatul lor ascutit. Si-or cauta marea...
Ma culcusesc in sezlong pentru inca doua clipe de visare molateca. Inchid ochii si, o clipa, ma imaginez la malul marii. Am toate "reperele". Vad soarele rasarind dintre valuri pentru a-mi mangaia usor obrazul rumenit de somn si parul ciufulit. Aud pescarusii cu aripi imense zburand razant pe deasupra valurilor. Simt sub picioare caldura nisipului. Caci si piatra nisip va ajunge…
In racoarea diminetii ma bucur de mica mea evadare. Unde mi-e muzica valurilor sparte de tarm? Dar gustul sarat al brizei?
Brusc, imi revine in nari mirosul marii simtit asta vara, pe plaja. Strang in mana o scoica ciudata cu valuri de sidef tulburate de miscarea nelinistita a marii albastre, si verzi si azurii.
De unde a aparut? E scoica de pe lantul ce-l port la gat. Imaginea capata mai mult contrast, mai multa consistenta…
Brusc imi alearga prin sange toate senzatiile traite pe o plaja egeeana la ceas de ragaz... Soarele ca un zeu atotputernic rasarind din ape, stropii irizati, nisipul fin fugind grabit de sub talpile goale, albastrul ingemanat al cerului si al marii, semetia muntilor tasnind din spuma valurilor. Pisc si abis deopotriva!
Supletea albelor panze spintecand zarea, zborul inalt al zmeielor multicolore. Singuratatea umbrelelor stranse, in linistea amurgului incendiar. Si ritmul muzicii rasunand dintr-o taverna...
Si bucuria ce ne umple....
Si cerul instelat de-asupra noastra...
Un fin dar patrunzator miros de cafea ma aduce la realitate. E timpul!
Am "fost" putin la mare. Marea de la etajul 8....
